Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani

Festivalul Ceau, Cinema! a sărbătorit zece ani alături de public şi invitaţi. Un cineconcert, cel puţin 30 de filme, întâlniri cu peste 20 de cineaşti din ţară şi străinătate, dezbateri, ateliere, o expoziţie aniversară şi o lansare de carte au făcut parte din programul ediţiei aniversare, care a avut loc între 12 şi 16 iulie la Timişoara.

Peste 3.500 de spectatori au participat la proiecţiile şi evenimentele din cadrul ediţiei a zecea, iar fiecare din cele patru paneluri de discuţii despre festivaluri de film, cinematografe arthouse şi programe de educaţie cinematografică a fost urmărit online de sute de persoane.

Trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu” pentru cel mai bun film din competiţie a fost câştigat de producţia poloneză „Pâine şi sare” (2022), de Damian Kocur, care a obţinut de asemenea şi Premiul Publicului. Juriul, format din actriţa Ioana Iacob şi regizorii Paul Negoescu şi Vlad Petri, „a apreciat abordarea regizorală, capacitatea deosebită de a povesti și subtilitatea cu care regizorul abordează, fără să fie părtinitor, teme importante ale prezentului”. Juriul a decis să acorde şi un premiu special actriţei Glory Kevin din filmul italian „Prinţesa” (2022, regie Roberto de Paolis), pentru „candoarea, versatilitatea şi vehemenţa cu care şi-a abordat rolul”.

Trofeul Ceau, Cinema! „Răzvan Georgescu” are o valoare de 1.000 de euro, iar Premiul Publicului este de 500 de euro, ambele fiind oferite de Groupama Asigurări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *